Cand renuntam la speranta de a mai avea speranta?

hope-2-570x379Pana acum vreo doi ani nu am putut suporta plantele de apartament. Aveam o reactie impotriva lor aproape organica, aproape la fel ca impotriva dusului gunoiului sau impotriva calcatului. Inevitabil orice planta ce ar fi urmat sa depinda de mine ar fi murit. Insa ceva s-a schimbat in mine de cand am plecat din tara. Am casa plina de plante, imi place sa am grija de ele, sa le schimb pamantul, sa le ud, sa le mangai cu privirea de cate ori am ocazia. Insa, se intampla sa mai si moara. Acum vreo doua luni am plantat in ghivece niste seminte de patrunjel. A iesit, a crescut cam la 15-20 cm si acum moare. E majoritar uscat, insa mai are cateva, putine, fire verzi. Mi-e greu sa renunt la el. Mi-e greu sa il arunc, chiar daca e vizibil ca se chinuie si ca nu va rezista. Dar nu pot renunta la speranta. Vreau sa aiba parte de toate sansele care i-au fost date. Este un amarat de patrunjel, da, sunt constienta de asta. Dar in mine s-a schimbat ceva cand am plecat din Romania. A incoltit speranta, a inflorit si a inceput sa devina aroganta. Inainte de asta mi-am dat seama ca muream si ma stafideam incet in interior. Murea nu numai speranta mea, ci speranta si pentru viitorul fiului meu, iar asta ma rodea. Ma umpleam de frustrari, de nervi, de resentimente si gaseam vina in toti si in toate. Deja ma vedeam o batrana ranchiunoasa ce avea ca unic scop numaratul zilelor pana cand vine pensia, ce arunca apa rece de la etaj peste adolescentii ce radeau zgomotos si spargeau seminte sub fereastra mea in miezul noptii, ce stramba din nas de cate ori vedea o tanara cu fusta scurta si cu cercel in buric, ce incepea orice conversatie cu tinerii cu expresia: “pe vremea mea…”. Sotul meu ar fi devenit cu siguranta bosorogul ce taie mingiile aterizate din greseala in curtea noastra si aruncandu-le inapoi copiilor ce se joaca in curtea scolii de langa curtea noastra. As fi facut probabil pe dracu-n patru sa nu iau o casa vecina cu o scoala din acest motiv.

Nu noi am ales unde sa ne nastem, daca sa fim romani sau suedezi sau elvetieni sau nemti. Insa avem puterea de a schimba ce nu ne place. Fie ca alegem solutia cu rezolvare imediata, sa plecam, fie ca alegem sa ne amortim in nesimtire sufletul, fie ca alegem sa devenim bosorogii aceia frustrati pana sa implinim 30 de ani, fie ca iesim in strada sa urlam civilizat ca nu mai putem. Nu este normal sa iesim pe usa si sa ne ascutim simturile ca ni se va intampla ceva rau, ca un dobitoc ne va taia calea in trafic, ca vom fi atacati de maidanezi, ca vom fi buzunariti in autobuz sau ca ni se vor pune produse “din burta” la casa de marcat in magazin. Simtul acela de aparare, reflexul de a inregistra audio orice conversatie cu o “institutie” publica pentru a avea dovezi de aratat in instanta daca ti se cere spaga, simtul ca inevitabil te va trage cineva in piept, a inceput sa mi se stinga in ultimul an. M-am simtit penibil prima data cand am intrat intr-un supermarket suedez si am deschis sacosa pe care o avea deja pentru ca vanzatoarea sa vada ca nu sunt hoata. S-a uitat la mine cu o privire nelamurita de “asa si? ce ma intereseaza pe mine ce ai in sacosa?” Nu am inteles acea privire. Noi am fost educati, instruiti sa avem in permanenta dovada ca nu suntem vinovati. Exact cum o fac infractorii. Ni s-a insamantat in suflet instinctul defensiv, de a ne demonstra in fata necunoscutilor nevinovatia: “sunt sincer, jur!” si parca tot nu ar fi de ajuns. Si cu toate astea ne oripilam ca ne suspecteaza altii ca suntem hoti ca natie. Pai cum mama naibii? Daca suntem educati sa ne justificam? Cine se scuza se acuza. “Pastreaza bonu’!” ni se spune. Sa demonstrezi ca ai cumparat bunul acela, ca nu l-ai furat, cand intri in alte magazine sau ca sa nu incurajezi evaziunea fiscala. Aveam reflex creat de a-mi indesa buzunarele cu chitante si chitantuci de prin toate locurile pe unde mergeam. Stiati ca sunt toxice chitantele acelea? Aici esti intrebat: doriti chitanta? Nu este normal sa ma simt ca eliberata de dominatia otomana cand zic “NU, nu vreau!”, pentru ca NU imi trebuie. Nu am ce face cu ea.
Oamenii normali nu ar trebui sa-si demonstreze nevinovatia in fata nimanui. Un popor de oameni cinstiti nu ar trebui sa faca asta. Nu?

Ti-a placut? Da mai departe!

    Pe aceeasi tema

    Leave a Comment

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>