In bucla

cupluriSuntem oare condamnati sa repetam la nesfarsit aceleasi greseli facute de parintii nostri la vremea lor, si mai inainte de parintii lor, si tot asa? Ne este oare scris in gene sa facem asta? Si oricat am incerca noi sa ne zbatem sa schimbam lucrurile si starea de fapt, pana la urma sa esuam in exact aceleasi actiuni?

Mda, suna demoralizant, insa pe de alta parte privind in jurul meu vad din ce in ce mai des asta, si cel mai evident este vizibil in relatia cu copiii proprii. Intr-un fel este logic, atata timp cat parintii tai constituie modelul zero, reperul de baza, sa preiei de la ei aproape toate “apucaturile”, fie ele bune sau mai putin bune. Insa, undeva pe parcurs mi se rupe firul logic, deoarece se presupune ca in timp, ar trebui sa constientizam ce a fost bine si ce nu, sa invatam din greseli, sa evoluam. Cu atat mai mult cu cat contextul actual, in care noi incercam sa traim este total diferit de contextul in care noi ne-am nascut si ne-am trait primii ani ai copilariei. Pentru unii schimbarea se intampla, uneori extrem de rapid, insa pentru altii nu ajunge uneori nici macar sa fie constientizata nevoia. Asa se intampla ca modelul parintilor nostri, modelul de furnizor de hrana si confort fizic, aproape in exclusivitate (in detrimentul elementului emotional-psihic) se repeta si in zilele noastre, si, din pacate, il vad din ce in ce mai des. Aglomerarea aceasta cu obiecte, cadouri, gadgeturi, porneste inca dinainte ca pruncul sa vina pe lume si se acutizeaza dupa ce acesta se naste si in scurt timp avem de a face cu un copil perfect imbracat, cu 1000000 de jucarii, care insa este gol din punct de vedere emotional, si mai rau, nu are nici macar valoarea lucrurilor. Pentru ca da, in opozitie, noi vedeam si simteam pe pielea noastra, toate sacrificiile pe care parintii nostri le faceau pentru a obtine un amarat de salam de Sibiu. Si le apreciam in consecinta. Acum totul s-a schimbat, desi in esenta este la fel.

Alergam ca sa facem bani, ca sa cumparam lucruri, cat mai multe si cat mai costisitoare, totul doar ca sa obtinem doua minute de expresie de bucurie pe fata copiilor nostri, si neglijam ce este mai important: bunastarea afectiva si emotionala a copiilor nostri. Care, culmea, nu costa nimic, decat un strop din timpul si atentia noastra.

Ti-a placut? Da mai departe!

    Pe aceeasi tema

    Leave a Comment

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>