Infertilitatea – o poveste adevarata

nude-1Preambul:

In cele ce urmeaza veti afla povestea unei femei. Nu este o postare obisnuita, poate o veti gasi prea lunga, poate o veti gasi pe alocuri extrem de detaliata. Insa, din pacate este o realitate, o realitate cu care din ce in ce mai multe cupluri se lupta in ziua de azi. Este o poveste care merita din toate punctele de vedere sa fie spusa. Nu va spun mai multe, va las o cititi, cu inima deschisa, si sa trageti, daca este cazul niste invataminte din ea.

 

Am aproape 33 de ani si sunt insarcinata pentru prima data

In urma cu mai bine de 8 ani am fost diagnosticata cu sindromul ovare polichistice (SOPC). Pe scurt, in ciclul menstrual normal, foliculul dominant “explodeaza” eliberand un ovul. Dupa ovulatie fara fecundare, ceea ce ramane din folicul se tranforma in corpus luteum care produce progesteron si ulterior se micsoreaza si dispare in aproximativ 12-14 zile de la ovulatie. In cazul SOPC, ovarele practic “aresteaza” foliculii care se dezvolta ajungand pana la 5-7 mm, dar nu mai mult. Niciun folicul nu ajunge la dimensiuni preovulatorii de 16 mm si toti raman atasati pe ovar, de obicei in zonele laterale, contribuind la cresterea in marime a ovarelor.

Mi s-a spus ca pasii urmatori depind de ceea ce imi doresc eu – sa fac un copil (caz in care ar trebui sa incerc o stimulare a ovarelor) sau sa nu fac un copil (caz in care ar trebui sa urmez un tratament cu contraceptive orale). Un raspuns cum ar fi “Imi doresc sa fiu sanatoasa” nu este acceptat, pentru ca nu se cunosc cauzele care determina SOPC, in concluzie, ne putem lupta doar cu efectele. Efecte din care pot sa enumar oligomenoree sau amenoree – menstre neregulate, rare sau absente; infertilitate – decurgand din lipsa ovulatiei pe parcursul unui ciclu menstrual; hiperandrogenism – activitate androgenica (adica hormoni masculini – testosteron) in exces rezultand in hirsutism (par in zone nedorite – fata, piept) si acnee.

La 25 de ani numai ganduri de maternitate nu-mi treceau prin cap, asa ca am luat-o serios pe calea contraceptivelor orale, care numai tratament nu erau. Viata si-a continuat cursul si pe la 29 de ani, am facut primii pasi timizi catre un copil.

Primul medic ginecolog pe care l-am consultat a confirmat diagnosticul (cum era de asteptat) si a prescris un tratament cu Duphaston pentru reglarea ciclului menstrual (care avea durate de la 34 de zile in sus). Dupa 3 luni de tratament, analizele de sange su indicat valori ale testosteronului iesit duble fata de valorile indicate de analizele intiale. Iar raspunsul la intrebarea “de ce” a fost halucinant: asa e la ovarele polichistice. Moment in care am decis sa schimb medicul. Si am schimbat si strategia.

Am fost la un endocrinolog vestit care mi-a prescris un tratament de durata cu Metformin – un medicament pentru diabetici, existand unele studii care leaga SOPC de rezistenta la insulina. Cateva luni am urmat acest tratament si nu m-a facut deloc sa ma simt mai bine – imi era greata in continuu, toata mancarea avea gust metalic, in plus, ovarele mele aratau doar putin mai bine, nici vorba de reglare. Asa ca am decis din nous a schimb medicul.

M-am adresat unui ilustru medic ginecolog, recunoscut pentru succesul sau in cazuri de infertilitate (un fel de pom laudat). La clinica privata, bineinteles, pentru ca nu aveam timp sa pazesc holurile spitalului de stat. Iar la clinica private, toate pacientele treceau mai intai printr-un “triaj” – adica o consultatie la d-na doctor endocrinolog, in cadrul aceleiasi clinici. Diagnosticul, acelasi (logic!). Tratamentul – anticonceptionale(!), impreuna cu Androcur (ca sa mai scadem proportia hormonilor androgeni) si Spironolactona, ca adjuvant. Timp de aproape 1 an am urmat tratamentul, care ar fi trebuit sa-mi “reseteze” ovarele, sa le aduca la o stare mai putin polichistica si sa le ajute sa finalizeze un ciclu de productie complet. Dupa un an, am trecut la nivelul urmator – prima intalnire cu dl. Doctor – o consultatie minimala, exclusiv manuala, fara echografie, insa cu un lunga discutie in urma careia am stabilit ca am o “fereastra” de 3 luni in care sa-mi monitorizez ovulatia prin metoda temperaturii bazale si daca vad o diferenta de cateva grade, sa incerc. Traducerea este: un an de tratament pentru o perioada de 3 luni in care poti sa incerci si sa vezi daca iti iese…

Sa-ti iei temperatura bazala in fiecare dimineata inainte sa te dai jos din pat si sa notezi valorile pe un grafic este banal, insa enervant si frustrant. Dupa cele 3 luni in care nu s-a intamplat nimic notabil in afara de 2-3 grade in plus in cateva zile, in care am rasfoit on-line articole peste articole, iar metoda temperaturii bazale ca determinare a ovulatiei parea invechita, la fel ca si examinarea exclusiv manuala de care avusesem parte, am decis sa schimb medicul. Din nou.

Fiecare schimbare de medic presupunea un nou set de analize de sange, ca sa stim de unde plecam. De data asta, abordarea a fost cu totul diferita: tratament cu Clomifen pentru stimulare ovariana cu monitorizarea ovulatiei echografic. Asta insemna ca luam pastilutele si in zilele x, y, z, unde intre cele trei nu era o diferenta mai mare de 2 zile, mergeam la echografie. Prima luna, prima concluzie – nu raspund la clomifen. Schimbam. Trecem la lucruri mai serioase – adica tratament cu Femara (un medicament care se prescrie in cazurile de cancer mamar!) plus injectii in burta cu Gonal. Suna infricosator treaba asta cu medicamentele pentru cancer, insa studiile au aratat ca functioneaza in restabilirea functiei ovulatorii. La fel de infricosatoare par si injectiile in burta, insa nu e chiar asa: medicamentul vine intr-un fel de “stilou”, asemanator cu cele folosite de diabetici pentru a-si injecta insulina. Acum are un cm si este extrem de subtire, prinzi putina piele de la buric in jos, bagi acum, apesi pe capatul dozator si gata. 6 luni am facut injectiile si in toate 6 am ovulat ca Fat Frumos, sau mai bine zis, ca Ileana Cosanzeana. Insa degeaba.

Urmatoarea analiza: histerosalpingografia (HSPG) – adica o radiografie cu substanta de contrast a trompelor uterine, care sa identifice daca exista o obturatie. Si a existat. Stanga bine inchisa la capat. Dreapta deschisa, insa subtire. Nu vreau sa intru in detalii despre ce inseamna HSPG – nu de alta dar mi-e teama ca ar fi prea mult pentru cei mai slabi de inger. Solutia a fost operatie laparoscopica de desfundare a trompelor – ca sa ne crestem sansele. Zis si facut. A urmat internarea, anestezia totala, operatia, refacerea, care, desi s-a soldat cu 2 gaurele in partea de jos a abdomenului si una in buric, nu a fost deloc usoara – cele mai crunte stranuturi m-au apucat in saptamana de dupa. Absurd a fost ce am auzit dupa operatie – ca de fapt si dreapta e infundata si nu se poate desfunda laparoscopic. Si ca bin ear fi acum sa facem niste inseminari. Dupa toate povestile astea, dupa anestezii generale si durerile care au urmat, nu e ceva ce-ti doresti sa auzi. Nu eram pregatita ca dupa o operatie care ar fi trebuit sa imi creasca sansele de a ramane insarcinata natural (bine, cu mici ajutoare medicamentoase), sa aud ca trebuie sa incep procedurile artificiale. Pentru asta trebuie sa fii pregatit, parerea mea este ca nimeni nu ia astfel de decizii cu inima usoara. Si am decis sa fac o pauza. De la tot. Inutila ovulatia mea pe dreapta, dreapta fiind si cu problemele identificate la laparoscopie. Am citit trei carti in 5 zile (da, e adevarat ca a fost the Fifty trilogy, si ce.. mai citim si din astea, nu?). Am stat cuminte acasa si mi-am spalat creierul de orice stres. Mi-am asteptat iubitul cu drag in fiecare seara. Am vorbit despre noi, am fost pozitiva, ne-am iubit fara scop si program.

A trecut o saptamana, apoi inca una si inca una. Gandul ca nu voi urma sfatul medicului de a face inseminari incepea sa ma apese – de fapt, mai mult contradictia intre ceea ce simteam eu ca am nevoie (adica, o pauza) si ceea ce medicul imi spunea ca trebuie sa fac. Am inceput sa ma intreb de ce nu exista consiliere psihologica in clinicile de infertilitate. De ce nu te poti adresa cuiva din afara celulei tale, neimplicat emotional, cu care sa poti vorbi deschis, care sa te asculte, sa te inteleaga si sa te ajute sa treci mai departe. Intr-o zi, am calculat cand ar fi trebuit sa trecem in noul ciclu si aveam o intarziere de 10 zile. Am cumparat un test de sarcina si dupa ce l-am facut l-am uitat in baia hotelului unde eram cazata in delegatie – eram foarte interesata de urmatorul episod din “Suits”, intr-atat ma detasasem de tot. Surpriza a fost insa mare – doua linii. Si iarasi stari contradictorii – daca e real ce se intampla, daca e extrauterina (se stie ca dupa laparoscopie riscurile in acest sens sunt mari). Nu am putut sa ma bucur pe moment. A doua zi am cumparat un alt test de la alta firma, pozitiv din noua si din nou nerabdare sa stiu ce e cu mine si daca e totul in regula. Lunea urmatoare s-a confirmat sarcina intrauterina, spre usurarea si bucuria mea si a medicului meu. Si de atunci cresc voios. Si sunt mandra de mine, la 33 de ani.

Epilog

Cred cu tarie ca tot ce ni se intampla in viata este pentru un scop. Nimic nu e la intamplare.

Cred cu tarie ca mintea omului este un centru de comanda extrem de putin exploatat. Daca am stii ce butoane sa apasam ca sa nu mai fim stresati…

Cred cu tarie ca atunci cand iti doresti foarte mult un lucru, poti sa incepi sa nu mai fii tu, limpede si sincer. Iti pierzi directia pana intr-acolo incat ajungi sa te intrebi daca iti doresti cu adevarat acel lucru.

Cred cu tarie, ca problemele de infertilitate pot zgudui bine cuplurile care nu au temelii solide. Pot naste frustrari de ambele parti.

Ti-a placut? Da mai departe!

    Pe aceeasi tema

    Comments

    1. Ciupercutza says:

      Felicitari si sarcina usoara!
      Nu stiu daca as avea curaj sa trec prin atatea dureri si tratamente ca sa fac un copil si de aceea e de admirat taria cu care ai luptat pentru ceea ce ti-ai dorit.
      Acum asteptam pozele cu bebe :)

      Si eu stiu pe cineva care s-a chinuit ani de zile sa ramana insarcinata si, exact cand renuntase la idee si se gandea deja la adoptie, a venit minunea! Care s-a nascut ieri :) E un baietel.

      • Bogdana Bogdana says:

        Ciupercutza ma bucur mult :) la fel cum bucur pentru fiecare poveste cu happy end de care aud si cu fiecare minune de copil ce intra in vietile familiilor care trec printr-un calvar asemanator.

        O sa ii transmit prietenei noastre care a avut curajul sa isi spuna povestea si ii zic ca este asteptata cu pozele peste cateva luni :)

    2. Sofia says:

      Sa ai un copil sanatos si felicitari sincere. Stiu prin ce ai trecut, da acum iti este bine si asta conteaza.
      Luna viitoare fac si eu histerosalpingografia cu numarul doi, de data asta la Viena-ca aici stam acum, prima am facut-o in urma unei sarcini extrauterine(in Bucuresti, si a fost traumatizanta), a doua cea de luna viitoare o fac pentru ca mai vreau un copil.

    3. negoita simona andreea says:

      Nemaipomenit, felicitari, impresionant

    Leave a Comment

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>