Pe termen lung

Aud din ce in ce mai des in jurul meu de cupluri care realizeaza ca au pierdut ceva pe drum. Undeva, printre atatea lucruri zilnice de facut, printre copii, printre multe altele, se pierd pe ei insisi. De cele mai multe ori femeia este cea care constientizeaza prima, dat fiind si faptul ca ne este scris in ADN sa despicam firul in patru la puterea patru. Si momentul de declic vine pe nepusa masa, poate intr-o dupa amiaza in care te uiti la omul de langa tine, dupa inca o discutie lunga si epuizanta pe o tema altfel banala, dar care capata proportii biblice in importanta, si te intrebi “Oare cine este strainul acesta, si unde s-a dus omul pe care il sorbeam din priviri atunci cand l-am cunoscut?”.

Greselile facute sunt multe, dupa parerea mea. In primul rand, cei mai multi fac greseala de a raporta totul la primele zile/saptamani/luni de relatie. In al doilea rand, tot ei fac greseala de a lua “for granted” atat relatia cat si omul de langa. Wrong, caci totul este relativ pe lumea asta, dupa cum ne-a invatat Einstein. Inclusiv sentimentele, sau poate mai ales ele. Si faptul ca alegem sa nu mai depunem nici un efort in a oferi sentimente, in a hrani o relatie, nu ne poate duce decat intr-o singura directie. La fel se intampla si in cazurile in care cei doi hranesc relatia in mod obsesiv, fara a avea un discernamant, si se trezesc un an, doi mai tarziu epuizati si goliti de la atata efort, efort pe care nici macar nu l-au constientizat.

Nu filosofez, nu-s nici macar experta in domeniu, insa tot incerc sa inteleg de ce se ajunge atat de des in ultimul timp la “parca nici nu il mai cunosc”, “suntem ca doi straini”, “nu mai este omul pe care il stiam eu”, “nu reusesc deloc sa comunic cu el” si alte expresii binecunoscute.

Si nici macar nu am vreo reteta. Uitandu-ma la propria mea relatie cu omul ce imi sta alaturi de peste sase ani, realizez ca dincolo de fluturi si pasiune, este extrem de importanta alinierea prioritatilor, a lucrurilor cu adevarat importante, a valorilor, pasiunilor comune. Si ca intr-adevar, nu luam nimic “de-a gata”, ne bucuram din plin de cel mai insignifiant lucru care ni se intampla bun si ne sustinem la fel de mult cand lucrurile nu merg bine pentru unul sau altul.

E un citat mai vechi, dintr-o carte al naibii de siropoasa, pe care am devorat-o in liceu, pe vremea cand visam ca iubirea inseamna sa plutesti pe niste norisori roz, citat pe care, cu mintea de atunci nu l-am inteles deloc. Insa lucrurile se intampla uneori cu un scop bine definit, fiindca desi nu i-am inteles semnificatia atunci, mi-a ramas intiparit in minte, si acum, de la “intelepciunea” celor 30+ de ani, realizez ca exact asa sta treaba cu iubirea:

“Dragostea nu înseamnă un bărbat şi o femeie care se privesc în ochi, ci o femeie şi un bărbat care merg alături ținându-se de mână şi care privesc în faţa lor.”  - Anne Marie Desmarest, “Torente” (eh, v-am lovit rau cu titlul asta, nu? :) )

Si, pana la urma, e in puterea noastra sa coloram norisorii. Si depinde doar de noi sa ii facem roz sau sa ii facem negri.

This entry was posted in BEING 30ROCKS, EDITORIAL and tagged , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Pe termen lung

  1. Olivia says:

    Eu raman la parerea mea ca o relatie pe termen lung se bazeaza pe ce dai. Din ce am observat si eu la cuplurile din jur si la al meu inclusiv cauza principala a neintelegerilor si despartirilor e “el/ea nu imi da ce am nevoie”. Da’ tu ii dai?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>