Punctul de echilibru

Ce nu e asa fain la 30+?

Pai din perspectiva personala, extrem de personala, deci la fel de extrem supusa subiectivismului, singura mare problema, si cea mai mare pentru mine, este lipsa timpului. Ajungi sa te implici in atat de multe activitati, vrei sa faci atat de multe lucruri incat nu iti mai ramane timp deloc.

La mine tine foarte mult si de faptul ca totusi am trei copii, si ca echilibrul intre femeie-sotie-mama este unul extrem de volatil si de fragil. Si ca da, cel mai mult imi doresc sa stau cu familia mea, cu copiii mei, sa nu ratez momente care nu se mai intorc. Si e al naibii de greu de pastrat echilibrul. Remarcati, nu am zis imposibil, ci doar al naibii de greu.

Da, am renuntat la multe. Am renuntat asumat, multe le-am pus deoparte, cum ar fi fotografia, ca este prima care imi vine in minte. Si nu regret, la fel cum m-am obisnuit sa nu regret nimic din trecutul meu, cu bune si cu rele (si cu foarte multe rele) pentru ca fiecare pas m-a adus in ceea ce se numeste prezent. Pe care nu il pot acuza decat de un singur lucru. Ca nu vine cu ceva mai mult timp. Un pic mai mult.

Asa ca mi-as dori o zi cu macar 30 de ore, in care sa apuc printre picaturi sa mai citesc cate o carte, nu cum fac acum, una la doua luni (si asta cu indulgenta), sa mai fug pe strazi sa fotografiez (si eventual daca nu cer prea mult sa apuc si sa descarc si sa editez fotografiile cu pricina) sau sa mai merg la teatru, inca o indeletnicire la care am renuntat si care imi lipseste.

De optimizat nu pot optimiza mai mult. Oricum sunt in punctul in care uneori sunt la minut, si nevoia m-a invatat ca intr-un singur minut sunt 60 de secunde si poti face multe cu ele. Nu mai stiu ce inseamna “leneveala”. La fel de bine nu mai stiu nici ce inseamna nopti pierdute, chiar daca la un moment dat eram experta in asa ceva. Noptile pierdute acum sunt doar atunci cand Doamne fereste copiii au febra, sau vomita din doua in doua ore, iar eu fac de planton la paturile lor. Insasi ideea de noapte in club, care imi era atat de familiara in trecut, nu imi evoca decat faptul ca a doua zi, moarta-coapta eu tot la sapte sunt trezita de iepurasii Energizer care imi populeaza casa. Si nu prea imi vine sa fac teleghidata rutina de dimineata, ca e complexa si cand sunt (vorba vine) odihnita, daramite cand e incetosata de fumul unui club sau de aburii de la Long Island.

De ce zic toate astea? Pentru ca des, foarte des, sunt intrebata cum reusesc. Poate multi cred ca exista o reteta secreta, pe care o tin doar pentru mine. Nu exista. Rareori reusesc sa fac tot ce imi propun, de multe ori multe lucruri ajung sa fie amanate la infinit si cel mai des, mi se intampla ca zilele sa iasa complet altfel decat mi le planificasem sau decat mi le imaginasem. Secretul pana la urma este sa iei fiecare zi exact asa cum este. Cu cat mai putine asteptari, atat de la tine insati, cat mai ales de la ceilalti.

Pana la urma echilibrul nostru interior se rezuma la o ecuatie:

confort=resurse/asteptari

Resursele noastre, vrem nu vrem sunt limitate. Asteptarile mai putin, le putem duce pana la cer. Ce rezulta, dintr-o discrepanta atat de mare intre numarator si numitor insa nu da deloc bine pentru noi.

Asa ca tineti minte formula, e simpla si de ea depinde multumirea voastra si echilibrul vostru interior. Nici la mine nu e mega stralucita, insa lucrez la ea :)

 

Ti-a placut? Da mai departe!

    Pe aceeasi tema

    Comments

    1. Rox says:

      totul e să nu iei mai multe mingii decât poți poți jongla. Dacă-s prea multe… mai pasează din ele :). Dar da, mămoșenia ține foarte mult de echilibru: interior, profesional, emoțional you name it. Non-echilibrul nu pare o alternativă când ai copii. :)

    Leave a Comment

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>