Reguli de buna purtare la cinematograf

movie-popcornPe la inceputul lunii citeam undeva in blogosfera un articol care o prima privire poate parea plictisitor. Despre cum sa nu dai cu picioarele in scaunul din fata. Reguli de bun simt. Saptamana trecuta, la un film, Andreei, care statea langa mine, i s-a facut un veritabil masaj din partea domnului care a stat in spatele ei. Nesolicitat si nedorit.

Sambata trecuta, la Django, eu si Radu am avut parte de o experienta putin halucinanta. Si nu a fost filmul, cum ati putea crede, desi asa am fi vrut si noi. Sa detaliem.

In primul rand, am ales, ca niciodata, sa stam mai central. Noi stam la margine de obicei, astfel incat eu sa imi intind picioarele fara sa deranjez pe nimeni (dupa 20 de minute, genunchii mei clacheaza, iar durerea ma face sa uit si ce caut eu in sala aia). Revenind, intram in sala, pereche tanara la dreapta, pereche tanara la stanga. Eu ma instalez in stanga, Radu in dreapta mea.

Ma simt oarecumva cu musca pe caciula, ca eram singurii cu floricele, si imi zic in sinea mea, poftim, oameni nepofticiosi care prefera sa vina exclusiv pentru spectacolul cinematografic, nu ca mine care nu concep film fara floricele (va pot da niste ponturi bune despre cum sa mancati floricele pe “mute” la filme gen “Life of Pi” sau “Hyde Park on Hudson”, daca doriti). Deh, nobody’s perfect.

Incepe filmul. Perechea din dreapta lui Radu incepe festinul. Pac, scoate el sticla de 2 litri de Nestea. Pac! scoate ea o punga mare de Chio. Fas fas, se deschide punga. Cei doi chicotesc. El ii povesteste ei ceva.

Hello, something’s wrong. Oamenii astia se cred in sufragerie la ei? Cinci minute mai tarziu, ea se apuca sa caute ceva in geanta. Cu o mana intinsa in sus, in care stralucea punga de Chio, si cu cealalta scotocea de zor. Perspectiva lui Radu, includea acum pe langa scene de Tarantino si silueta roscata a pungii de chipsuri. El ridica putin tonul, iritat de faptul ca ea nu gaseste acel ceva in geanta, dar nu din cauza ca ne-ar fi deranjat pe noi, Doamne fereste! Ci din cauza ca el vroia mai repede ceva-ul cu pricina. Noi am fost invizibili pana la finalul filmului. In sfarsit, gaseste ea, bingo, era pardalnicul de telefon. Acum pe langa fas-fas-ul de la punga de chipsuri, mai aveam un nou element vizual: ecranul aprins al telefonului. Ea chicoteste fericita, pe volum tare, ca a gasit telefonul. Uh, am scapat si de asta, ca de fapt si-au verificat doar apelurile. Dar n-am scapat de tot. Ea purcede la un nou search prin geanta. V-ati prins, deja. Mana stanga in aer, sus cu punga de chipsuri, dreapta constiincioasa prin geanta. Un alt minut mai tarziu, scoate, si mai triumfatoare, partea non fast food a serii, o portocala. Iar chicoteala, asezonata de aceasta data cu un iz de coaja de portocale. Ceea ce recunosc ca pentru nasul meu a fost binevenit, ca pana la momentul respectiv, am respirat pe sarite, datorita perechii din stanga mea (ce credeati ca despre ei nu o sa vorbes?!?) care inainte sa vina la mall s-au imbalsamat in parfum.

Perechea din stanga mea chiar nu a consumat nimic, insa s-au consumat unul pe altul, tot filmul. Au vorbit, au chicotit (si astia, la fel de tare ca si ailaltii), s-au mangaiat plini de entuziasm. Chiar foarte plini de entuziasm. Or fi fost la prima intalnire, who the fuck knows?! And, who the fuck cares? Treaba este ca, pe langa faptul ca ea a acaparat toata cotiera noastra comuna, luata de val si de discutiile purtate cu el in timpul filmului, mi-a mai tras si vreo doua peste mana. Fara sa isi ceara scuze.

In timp, ne-am obisnuit. Adica, zau, sunt in stare sa scriu articole cu trei copii tipand si alergand in jurul meu, si nu-s in stare sa ignor patru exemplare indolente si in calduri? Ma subestimati.

Insa, in lumina celor prezentate mai sus, recomand urmatoarele reguli de buna purtare la cinema:

  • Spatarul apartine celui care sta pe scaunul respectiv. Nu picioarelor tale.
  • Cotiera e comuna. Asta inseamna ca se imparte. Asa e frumos. Si de bun simt.
  • Aerul respirat este comun. Asta inseamna ca se imparte. Asa ca nu-l mai intoxica pe cel de langa tine cu jumatate de sticla de parfum. De calitate proasta.
  • Floricelele si sucurile sunt o realitate. Dar asta nu inseamna ca daca merge cu floricele, poti si tu sa vii de acasa cu jumatate de frigider ascuns in geanta.
  • Pipaiala se face in locuri special amenajate. Cinematograful nu e unul din ele, cel putin in teorie. Grow up, nu mai aveti 15 ani sa va pipaiti pe intuneric la cinema, ca acasa sunt mamica si taticul.
  • La cinema nu se vorbeste. Nu mi-e clar de ce ar trebui sa iti ascult chitaiturile, cand eu vreau sa il ascult pe Waltz. Cu siguranta spune lucruri mult mai interesante decat tine!
  • La cinema, lasa naibii telefonul deoparte. La fel cum ar trebui sa il lasi si la teatru si la Opera. Fara a se limita la aceste stabilimente. Daca noi am putut creste si trai pana la 20 de ani fara telefon, cu siguranta vei supravietui trei ore FARA sa il scoti din geanta. Daca nu, inseamna ca poate nu e inca timpul ca tu sa ai acces intr-o sala de cinema.

Mai aveti ceva reguli de buna purtare de adaugat pe lista?

 

 

Sursa foto

 

 

Ti-a placut? Da mai departe!

    Pe aceeasi tema

    Comments

    1. Vlad Dulea says:

      Nici nu îți dai seama, Bogdana, cum pică articolul ăsta… Întreab-o pe Andreea, îți explică ea.

      …Cu mențiunea că eu chiar am trecut peste asta, mai ales că am realizat că la un moment dat am făcut și eu același lucru fără să îmi dau seama…

      • Bogdana Bogdana says:

        Vlad, sa stii ca o intreb! Mai ales ca parca am vazut ceva discutii zilele astea, dar nu imi amintesc clar motivul discutiilor.

        Recunosc, ca singurul lucru pe care il fac eu, este ca stau cu telefonul in mana, insa mereu cu ecranul in jos. E reflex, dobandit de cand reincepusem sa iesim la film, si mereu stateam cu grija bebelusilor de acasa.

    2. Laura says:

      Of, chiar zilele trecute se plangea si sora mea pe blogul ei de comportamentul celor din sala de cinema. Nu vreau sa generalizez, dar din ce in ce mai multa lume are impresia ca cinematograful e asa un soi de terasa unde se poate bea, manca si discuta si pe fundal sa ruleze un film :-( Uite, aici a scris si ea: http://mihaelaalexandrescu.com/2013/01/12/la-cinema/

    3. Dan says:

      As mai aminti o regula de bun simt: incearca sa termini “aprovizionarea” cu floricele si suc pana incepe filmul. E neplacut pentru toata lumea sa faci echilibristica printre scaune si picioare, pe intuneric, cu bratele incarcate de floricele si chestii lichide.
      Oare cand se da drumul la mancat mici si hamsii in sala?

      • Bogdana Bogdana says:

        Dan, buna sugestia ta, uitasem de intarziati! Recunosc ca si eu i-am mutat pe unii, ca am incurcat randul… ma asezasem cu un rand mai sus, si mi-am dat seama abia dupa vreo cinci minute :) dar de obicei suntem cam primii, chiar daca uraaaaasc toate reclamele alea stupide!

    4. Liana says:

      Inca o regula ar fi aia de a nu aduce copii foarte mici la film, chit ca e vorba despre desene animate. Prietenul sora-mii (un om fff calm si ingaduitor, care de multe ori e baby sitter pt Tudor) a fost exasperat de o familie de venise cu vreo 4-5 copii de diferite varste la film, cel mai mic pe la un an, un an jumate. Toti erau neastamparati, plictisiti, agitati, i-au scapat omului floricele, bale, cola-n cap, au urlat si chitait. La randul lor, parintii injurau… propriii copii: “Ie-te-al dracu’, nu sta potolit! Stai locului, in aia ma-tii!”
      Ma rog, asta e o regula care se aplica la orice spectacol, cand am fost sa vad Don Quijotele lui Puric erau destui parinti cu copii, ce sa zic…

      • Bogdana Bogdana says:

        ah, da. Am fost si noi cu david la film de vreo doua ori (ultima data avea vreo trei ani si ceva, dar tot mic era). Acum depinde si de copil. Sunt copii care nu se misca nici trei ore de pe scaun. La fel cum sunt altii care dupa cinci minute au mancarici. Raducu nu va vedea prea curand un film la cinema :)))

    5. Arhi says:

      poate ne explica Liana cine ar trebui sa vada filmele de desene animate, daca nu copiii.

      • Bogdana Bogdana says:

        Cetin, Liana se referea la “copii foarte mici”, sub doi ani. Si sunt complet de acord cu ea. Un copil de un an nu are nici capacitatea sa inteleaga ce se intampla acolo si nici rabdarea sa reziste intr-o sala intunecata, aglomerata si pe deasupra cu un nivel al decibelilor care nu este indicat pentru urechile lui. Sa mai zic ca am vazut parinti cu bebelusi de cateva luni? Nu mi se pare ok, dar asta este doar parerea mea.

        Altfel, da, desenele animate sunt pentru copii. Si nu numai.

    Leave a Comment

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>