Timiditatea nu este acelasi lucru cu prostia

timiditateObserv destul de des in jurul meu oameni timizi. Am fost si eu asa, insa cu varsta am invatat sa calc peste teama de necunoscut si sa ies din carapace, ba chiar de multe ori sa ma mai si revars pe langa ea. Deseori timiditatea este strans legata cu o parere proasta despre sine si cu complexe.

Spun asta pentru ca, in cazul meu,  cel mai mare complex al meu a fost pufosenia-mi specifica inca din copilarie. Intotdeauna eram undeva la limita de sus a normalului cu kilogramele, uneori atingand chiar BMI-ul de supraponderal. A trebuit să compensez continuu acest dezavantaj cu carisma. Barbata-miu zice ca am reusit, ca atunci cand m-a cunoscut el aveam vreo 76kg, iar acum mi-am concentrat toata dragalasenia in doar 60.

Eram in constanta ingrijorare despre parerea celorlalti despre mine, imi faceam scenarii peste scenarii despre ce s-ar fi intamplat daca as fi indraznit sa zic un banal “buna, ce faci?”, studiam izolata comportamentul celorlalti si mi se parea incredibil ca prietene de-ale mele intrau in vorba cu necunoscuti pe strada. Era asa o chestie de neconceput pentru mine. As fi preferat mai bine sa fac o gaura-n asfalt si sa ma var in ea pana se insereaza si pot sa ies.

Si asta lasa sechele intr-o persoana: timiditatea. Pentru ca nu avem curajul sa spunem nu, nu avem curajul sa spunem ce dorim și ne lasam de multe ori calcati in picioare, constienti de asta, doar pe baza timiditatii si din dorinta arzatoare de a fi placuti. Din punctul meu de vedere timiditatea a fost un handicap major in dezvoltarea personala. Pentru ca o buna perioada din tineretea-timida m-am multumit mereu cu ce le ramanea altora. Dar am incercat de fiecare data sa slefuiesc carbunii in diamante si sa descopar frumosul in aparent-banalul. Si de multe ori mi-a iesit, de alte ori carbunii sunt doar carbuni :). Am prins curaj incet-incet, m-am umplut de heirupism si am taiat in carne vie, renuntand la tot ce nu-mi placea despre mine. M-am pus de-a curmezisul rutinei, mi-am propus sa incerc de cate ori am ocazia ceva nou, fie chiar si un fel de mancare, mi-am propus sa intru in vorba cu straini, sa vorbesc de cate ori se abuzeaza de amabilitatea mea si sa creionez un crochiu al persoanei care vreau sa fiu dupa care sa hasurez agale pana il finisez. Am fost dezamagita de multe ori, pentru ca oamenii nu raspund intotdeauna cum te astepti gesturilor dezinteresate, am fost stoarsa in multe situatii si de ultimul strop de compasiune si empatie  pe care-l pot ceda cuiva, si eram constienta de lucrul acesta, insa am sperat si inca sper ca oamenii vor vedea cu timpul cat de marsav este sa nimicesti toata bunatatea din oameni pentru a-ti atinge propriile scopuri.
Eu inca nu renunt la increderea in specia mea. Sper si cred ca bunatatea in oameni va deveni contagioasa prin mine si altii ca mine. Am invatat insa sa-i triez si sa-i sortez pe cei care doar iau fara sa dea nimic la schimb. Cei care vand promisiuni goale pe fapte reale. Poate ca sunt doar tanara si naiva sau poate ca nu am fost dezamagita destul de semenii mei. Dar pana atunci, va invit pe toti sa va invingeti timiditatea si sa-i contagiati pe ceilalti cu toate culorile ce va alcatuiesc. Avem nevoie unii de ceilalti.
Ti-a placut? Da mai departe!

    Pe aceeasi tema

    Comments

    1. corina says:

      multumesc frumos..parca mi-ai citit gandurile..si cateodata chiar ajuta sa vezi ca nu esti singurul care inca mai crede..poate speranta inca mai exista si pentru rasa umana..o zi minunata iti doresc

    Leave a Comment

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>