Transformari

BogdanaOdată cu trecerea pragului 3.0 am avut parte de cea mai mare transformare din viața mea. Nimic spectaculos on the outside, nu a fost vorba de nici o răsturnare de situație de 180 de grade, deși în lunile ce au urmat s-a întâmplat si acest lucru. Însă îmi amintesc perioada respectivă ca momentul în care am conștientizat, brusc și extrem de violent, că nu am ce să dovedesc nimănui, nimic.

Poate unora li se întâmplă mult mai devreme acest lucru. Poate unii nu ajung niciodată în acest punct. Însă pentru mine asta s-a întâmplat exact în preajma schimbării prefixului. A fost unul din momentele în care am stat mai mult ca niciodată să mă uit la ce am facut până atunci și ce am văzut nu mi-a placut foarte mult. Am realizat că inconștient am facut până la acel moment tot ceea ce se așteptase de la mine să fac (cu ceva scăpări, nah, nimeni nu e perfect in the end ), am realizat ca mereu fusesem exact așa cum ceilalți își doriseră să fiu, the good girl, ajungând în final să fiu orice mai puțin ceea ce mi-aș fi dorit eu să fiu. Problema era că am realizat că nici nu stiu cum aș dori eu sa fiu. Singura constantă din viața mea care mă umplea de fericire chiar si numai gândindu-mă la ea, era fiica mea. Dincolo de ea, și nu e nimic siropos aici,  omul care este si azi lângă mine a avut un rol crucial în ridicarea valului de pe ochii mei, si uitându-mă înapoi în timp, rememorez momentul în care s-a produs declic-ul. Cu un mail, în care îmi spunea simplu, fără inflorituri, fără vrăjeli, că “strălucesc” și îmi trimitea o melodie să o ascult. Repet, nu e nimic siropos aici. Melodia, versurile ei m-au lovit adânc, am realizat că într-adevar strălucesc, dar ca încet, dacă nu fac ceva, dacă nu schimb ceva în mod radical în felul în care îmi trăiesc viața, atunci toată strălucirea aceea se va duce usor, usor.

Americanii ar zice că a fost o criza de identitate și poate chiar asta a și fost. Realitatea este că momentele acelea m-au ajutat pe mine să mă transform în persoana care sunt azi. Și da, îmi place de mine, sunt ok eu cu mine (cum îi placea unei prietene să spună deseori) și asta se răsfrânge și asupra lucrurilor pe care le fac. Desigur, mai am de lucrat, mai am o sumedenie de schelete rămase neîngropate din trecut, însa le iau incetul cu încetul, one step at a time. Este cam singura variantă de a trece mai departe complet.

Iar faptul ca am înțeles că nu am de dovedit nimic, nimănui, că nu am de confirmat, mi-a dat o încredere fantastică în mine, în ceea ce pot, în ceea ce sunt, în ceea ce simt, în ceea ce fac. Și am regăsit asta, ulterior, în fiecare aspect al vieții mele.  Poate nu sunt cea mai comodă persoana, cu siguranță nu sunt cea mai placută și populară, însă atâta timp cât nu mai am din aceasta un scop in sine, nici nu am cum sa fiu.

Și poate despre asta este și farmecul acestei varste. Poate din aceste motive cele mai multe schimbari, transformări au loc în această perioadă. Pentru ca acum, majoritatea dintre noi, ne simțim îndeajuns de liberi în interior și de încrezători în propriile noastre puteri încât să facem acele schimbări care ne pot face cu adevarat fericiți.

PS Dupa cum cred ca ați ghicit deja, melodia este aceasta. Enjoy.

 

Ti-a placut? Da mai departe!

    Pe aceeasi tema

    Comments

    1. Incredibil… Toata dimineata am fredonat piesa asta. Si acum o vad la tine. Incredibil…

    2. danicorban says:

      Fete dragi, cam leneviti asa. Ce e lipsa asta de activitate la doar doua zile dupa lansare ? Trebuia sa zbârnâie acum blogul de articole si comentarii. Am avut si eu blog , acum multi, multi ani. La o saptamana de la lansare aveam peste 20 de mii de vizualizari de pagina si in medie cam 1000 de unici/zi. După doua saptamani m-am plictisit si am zis ca mai bine ma fac pilot de elicopter. Femei pilot foarte rar am vazut, asa ca bagati tare aici. Munca vă va elibera!

    3. Fanmouse says:

      intradevar nu ai nimic de dovedit nimanui.
      misto melodia

    4. Roxana says:

      Bogdana, ştii ce mă gândesc? Fiecare dintre noi trece prin schimbări.
      Practic, te maturizezi şi te sperie fiecare “prag”:
      - momentul în care termini studiile şi ştii că oricâte mastere ai face, nu va fi aceeaşi senzaţie (ţii minte că discutam în 2011 in Mandala cu Sabina şi cu fetele la întâlnirea cu bloggeriţele de Moş Nicolae);
      - momentul în care îţi dai seama, ca femeie, că ţi-ai găsit jumătatea şi că de acum încolo gândeşti pentru doi, acţionezi pentru doi, trăieşti viaţa în doi şi nu mai eşti singură şi vulnerabilă (sper să nu se umfle în pene bărbaţii după fraza asta :) );
      - momentul în care financiar eşti pe picioarele tale;
      - momentul în care realizezi că părinţii au îmbătrânit şi nu ştii cât timp mai au să-ţi fie alături pe pământul ăsta. Şi că din cauza distanţei sau jobului sau a altor factori nu îi vezi la fel de des pe cât ai vrea, nu apuci să discuţi de toate cu ei;
      - momentul în care naşti un copil, o viaţă şi ştii că eşti responsabilă de ea, că e parte din tine. Nu pot zice aici prea multe, dar tu eşti mamă şi înţelegi încotro bat;

      Ce-i drept, undeva între 24 şi 30 de ani e un prag al potenţialului în care femeia îşi poate atinge apogeul în materie de transformări, adaptări şi realizări. Şi după ce treci pragul, o perioadă stagnezi (intelectual vorbind) la un nivel anume. Până pe la vreo 40 de ani – 45. După care încet, încet, cobori.
      Ca om cu sete de cercetare şi analize psihologice, pot să-ţi spun că asta poate fi explicaţia pentru care te simţi într-un anume fel la 30 de ani. Dar diferă de la persoană la persoană.

      Şi “sora” mea de suflet a împlinit recent 30 de ani şi de 9 ani de când ne ştim şi ne spunem ofurile sau bucuriile, n-am văzut-o să strălucească atât de tare ca acum. Are incredere în ea, noi perspective şi responsabilităţi profesionale, e motivată şi o simt fericită.

      • Bogdana Bogdana says:

        Ai dreptate intr-un fel. Pe de alta parte, toate pragurile enumerate tin de anumite borne pe care societatea ni le “impune”. Eu vorbeam de borne psihologice, de schimbari in mentalitate. Da, se intersecteaza de multe ori aceste momente. Insa la fel de simplu, putem gasi curajul de a ne schimba complet, intr-o banala fraza auzita, intr-un peisaj samd. Un moment din acela, in care in noi se intampla un declic, care ne schimba pentru totdeauna, si pe interior si pe exterior.
        Te sarut! Si da, imi amintesc discutia :)

    5. Mihaela says:

      @Roxana. Mie mi-a ‘placut’ faza cu ‘dupa 40-45 ani cobori? Ce cobori, scarile? Unde asta, in Romania? Eu am 45 de ani, la 40 de ani am lasat totul in urma, m-am mutat in alta tara, mi-am inceput master in domeniul in care imi place si pot spune ca ma simt mai implinita ca niciodata.

      • Bogdana Bogdana says:

        Mihaela, da, tine de Romania si de mentalitatea adanc inradacinata aici. Din pacate. Uite de-aia inclusiv blogul asta isi are rolul lui. Pentru ca ideea ca la 30+ deja esti “trecut” e foarte reala si palpabila in toate ariile. Si, zau, daca inteleg de ce.

    6. Mihaela says:

      Eu cred ca depinde de cum se simte fiecare in interior. Am avut si eu +30, nu m-am simti nicodata trecuta, aveam prieteni/prietene mai tineri ca mine. In fine, depinde de fiecare. As putea sa spun ca la 20 si ceva ma simteam obosita, imbatranita. Cum zicea, e de cum te simti in interior. De citit interviul Verei Sandor

      http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/doua-tinerete-interviu-vera-sandor

    Trackbacks

    1. [...] Nu mica mi-a fost uimirea sa vad ca mai sunt si alte fete care gandesc ca si mine si m-am bucurat cand draga de Ana  ne-a recomandat un blog scris de doua domnite ajunse la 30 de ani care are ca tema minunata varsta de  30 de ani : 30rocks. [...]

    Leave a Comment

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>