Femeia nebatuta este ca ogorul nearat

http://www.creativeadawards.com/verbal-abuse-3/La noi, la romani, abuzul asupra femeii si a copiilor inca nu este un lucru grav. Dar e cam sever spus abuz, nu? Hai sa reformulam: carpirea femeii si a plodului, punerea la punct, mangaierea cu un dos de palma… dar ABUZ… hai sa nu fim ridicoli!? Dati cu like-ul care a primit in viata lui o palma de la ma-sa sau de la ta-su, astia de-un leat cu mine sau mai mari. Stiai ca ti-o iei daca-i raspundeai obraznic maica-tii sau daca veneai cu 2 acasa. La naiba, pana si Moromete isi mai carpea baietii, cartile cu care am crescut aveau violenta in ele. Cei trei iezi ai caprei o asteptau pe ma-sa decapitati ranjind in geam si nu ni se parea nimic ciudat in asta cand auzeam povestea. Era… normal. Ba mai mult, ne bufneste rasul cand auzim pe la stiri ca si-o ia vreun mascul de la nevasta-sa. “Ha, ha, ha.. ce prost.. ia uite la el!”

Dar de cand cu nebunia marii vedete internationale de origine romaneasca pe care a carpit-o manageru’ ca a indraznit sa-si ceara banii, am observat cu dezgust o groaza de pareri publice la adresa divei. A nu se intelege ca subiectul este in jurul individei discutate. Nu voi expune si nici nu ma voi lasa tarata intr-o dezbatere in ceea ce o priveste. Nu e treaba mea, nu o cunosc, nu cunosc motivele si cauzele conflictului. Insa pe mine ma socheaza romanii, mai ales aceia care, la fel ca si mine, habar nu au de tipa in cauza, dar sunt pareristi cu diploma in ceea ce priveste subiectul.


“Pai ea e proasta ca a stat s-o bata”, ba mai mult, se extinde aceasta parere la toate femeile caftite de consort, cum ca sunt proaste ele ca nu-l parasesc pe dobitoc. 


Iata cum arata in mare cadrul legal victima vs agresor din Romania:
Mai intai victima trebuie sa sune la 112, sa sesizeze politia, care este raspunzatoare sa-i asigure adapostul intr-un centru specializat. Apoi, victima trebuie sa ceara un ordin de restrictie impotriva agresorului, care va fi emis in termen de aproximativ 3 zile. Daca victima are nevoie de spitalizare, agresorul este dator sa-i achite 250 lei/zi de spitalizare plus cheltuielile de judecata si de adapostire. In cazul in care agresorul incalca ordinul de restrictie, atunci el este retinut de politie si propus pentru arest preventiv riscand de la o banala amenda penala pana la 5 ani de inchisoare. Insa daca victima este “convinsa” sa-si retraga plangerea, totul este egal cu zero. Cele de mai sus sunt nule. 
Va intreb, asadar, cate femei declara public ca au fost abuzate? Pai le arata vecinii cu degetu’. Ca pe vremea comunismului cand te salta militia: “o fi facut ala ceva ca nu te ia militia degeaba la intrebari”. La fel si cu femeia abuzata fizic. 
 
Dar abuzul verbal? Cat de tare este luat in serios (?): ”Ia uite-o si p-asta, depune plangere ca i-a vorbit putin urat. Da’ nervii aluia nu contau? Cat sa rabde saracu’?” Campanii anti-abuz asupra femeilor sau a copiilor voi ati vazut in Romania? Cine sa le sponsorizeze? Nu mai bine schimbam bordurile de 3 ori pe an? Ce atatea smiorcaieli?

Stiu ca o sa aruncati cu rosii fermentate in mine ca aduc iar vorba de Suedia, insa nu ma pot abtine sa nu compar cu ce vad aici, in jurul meu. Copiii sunt invatati de la gradinita sa sune la autoritati daca sunt abuzati in familie. Daca doar vorbesti mai dur copilului si-l scuturi de mana in public, risti sa ramai fara el. Barbatii fac inchisoare, daca femeile ii denunta autoritatilor ca le-au abuzat, indiferent daca ele ulterior isi retrag plangerea. Daca se aude pe scara blocului ca te certi cu o cheie mai sus de portativul normal, te trezesti cu politia la usa, trimisa de vecini. Deci da, este un lucru foarte grav abuzul. Fie el chiar si verbal. In Constanta, am asistat cum o “mamica” isi facea copilul tampit in public, pentru ca plangea “fara motiv”. Copil de 5-6 ani. M-a durut sufletul, mai ales pentru ca fiul meu era de fata si el nu stia ce inseamna “tampit”. M-a intrebat dupa aceea si nu am stiut sa-i explic de ce o mama ii arunca un astfel de cuvant fiului ei. Am auzit de asemenea, in Romania, parinti care-mi spuneau ca e OK ca fiul lor sa fie violent cu ceilalti copii, pentru ca e mai bine sa se duca ei plangand la parinti, nu sa vina al lui batut acasa. Da, de aceea am plecat din Romania. Din cauza acestei mentalitati. Din cauza ca “nu e nimic gresit” in a-ti invata copilul sa se impuna cu forta, ca femeile sunt proaste pentru ca nu-l parasesc pe ala de le bate, pentru ca se face misto pe subiectul asta. Nu este nimic amuzant, dragilor, in violenta. Fie ea verbala sau fizica.

Va rog, nu va faceti de ras incercand sa ma atacati luand la modul absolut acest articol, cum ca declar ca toti romanii au aceasta mentalitate referitor la violenta (verbala sau fizica). Este evident ca ma refer la un procent ingrijorator de populatie care inca mai gandeste asa.

Din pacate faptul ca violenta naste si perpetueaza violenta nu s-a inoculat destul in mentalitatea “femeia nebatuta este ca ogorul nearat” care inca persista pe plaiurile mioritice. 
Ti-a placut? Da mai departe!

    Pe aceeasi tema

    Comments

    1. Ionescu Ana-Maria says:

      Agresivitatea se naste din frica – frica de a nu fi acceptat, iubit, frica de a fi judecat, tot felul de frici care ni se inoculeaza de mici, cand argumentele nu exista de fapt si se perpetueaza de la generatie la generatie inducandu-ne stari cvasigeneralizate de rusine si vinovatie, in dorinta noastra naturala de a apartine. Si da, ea se perpetueaza daca ii dam voie. Si de cele mai multe ori ii dam voie inconstient, pentru ca “asa se face”, “asa trebuie”. Si doar fiecare dintre noi o putem opri, in primul rand prin acceptarea noastra ca indivizi – eu sa ma accept si sa ma simt bine cu mine insami, cu cine sunt de fapt eu, fara rusine si fara vinovatie.
      Cat despre abuz – am auzit prea multe persoane pronuntandu-se in cazul unor femei abuzate – “ia uite ce proasta e, iar se intoarce la el!” incat nu pot sa nu punctez un punct de vedere – ideea este ca atunci cand asupra unei persoane se petrece un abuz, stima de sine si vointa acelei persoane se frang in milioane de bucati, in asa fel incat ea va sta in continuare in abuz, poate chiar il va cauta, pentru ca ea simte ca ea este vinovata, iar acea vinovatie este intr-atat de coplesitoare incat simte ca merita abuzul. Cert este ca judecata unora sau altora este irelevanta si de cele mai multe ori denota… ce sa fie… chiar frica…

    2. Razvan says:

      In primul rand exista ceva campanii, si pe la TV, care promoveaza stoparea violentei impotriva copiilor. Oricum un copil care e batut ori injosit, destul de des, de parinti/parinte, cu siguranta nu va uita. Ori ierta, prea curand.

      • Rox says:

        Așa, doar de curiozitate, Răzvan. Campanii împotriva violenței bărbaților față de femei sunt? Până să plec eu din țară, acum un an nu văzusem nici una. Dar.. poate s-au mai dezghețat lucrurile..

    Leave a Comment

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>